Această scuză este, de fapt, un paradox interesant. Atunci când cineva care îți vorbește despre „arta masajului” spune că nu poate explica în cuvinte ceea ce te învață, situația se poate privi din două perspective complet diferite:
Din perspectiva maestrului (Cunoașterea intuitivă), există un punct în care tehnica devine atât de integrată, încât se transformă în intuiție pură. Un maseur extraordinar lucrează adesea cu „memoria mușchilor” și cu energia momentului.
El simte nodul muscular sau tensiunea fluidă fără să mai gândească anatomic: „Aici trebuie să apăs cu exact 3 kilograme de forță”.
Pentru el, este o stare de flux (flow). Să explici rațional un gest ghidat de instinct este ca și cum ai încerca să explici în cuvinte de ce o anumită notă muzicală te face să plângi. Este „arta transmiterii prin prezență”.
Din perspectiva improvizației (Lipsa de fundament), această scuză poate ascunde uneori o lipsă de pregătire teoretică și didactică.
Oricât de artistic ar fi masajul, el se aplică pe un corp uman guvernat de anatomie, fiziologie și biomecanică.
Dacă cel care te învață nu poate explica de ce face o mișcare, ce mușchi influențează sau care sunt contraindicațiile, „arta” riscă să devină doar o improvizație oarbă. Fără structură, arta se poate transforma ușor în neglijență care poate face rău.
Un mentor adevărat în arta masajului nu trebuie neapărat să folosească termeni medicali rigizi de manual, dar trebuie să fie capabil să îți explice intenția.
Dacă nu poate explica prin cuvinte, ar trebui să poată explica prin ghidare directă: să-ți pună mâna pe corp, să-ți arate ritmul, presiunea și să te facă să simți diferența. Dacă lipsește și această capacitate de conectare, atunci „arta” este doar o umbrelă sub care se ascunde nepriceperea
